Archive for plecari
Si pe la noi
Aproape gata si vacanta de vara de anul asta. Petrecuta de data asta in Apuseni, satul Bucium Poieni, Jud. Alba. Cel mai apropiat oras: Abrud, cea mai apropiata zona “cunoscuta”: Rosia Montana.
A fost fix ce-mi doream eu acum: un loc linistit, frumos, fara semnal la telefon, cu o casuta si curte maricica, sa alerge si Mati, cu temperaturi sub 30 grade si cu oameni de treaba. In plus, n-a mers nici TV-ul, ceea ce a fost cu atat mai bine Iar Orange-ul n-are semnal deloc, deci bye-bye mail pe bb (muahaha).
Ne-am plimbat pe dealuri, am fost la Rosia, sa se scalde puiu’ mic, am scos apa din fantana, am cumparat ultimele 4 sticle de Beck’s din sat, am citit 3 carti frumoase, am fost la pestera Scarisoara (unde m-am simtit „bucurestean” pt ca am preferat sa ne rupem masina prin hartoape decat sa urcam 7km pe drum forestier, dar ne-am felicitat pt alegere dupa ce am vazut „minunatia naturii”: nu merita efortul drumului by foot, poate doar daca vrei sa admiri muntii din jur, pestera e mica si nu f spectaculoasa), ne-a cantat o tanti batrana din tulnic, asa ca i-am cumparat un CD si o gentuta traditionala, ne-am imprietenit cu satenii, care ne-au adus branza, smantana si lapte proaspat in fiecare zi.
Si am invatat si un banc: in unele zone, la „dadaca” se spune „doica”. In alte zone, se spune „mâncă”. Se intalnesc doi din cele doua zone. Primul: “Ce cați, mă?”. Al doilea: “Mâncă cat.” Primul: “Ahh, doică cați!”. Stupid, I know :))
Ah, si poze is pe flickr, aci, in driapta :)
Australia
Be aware: urmeaza un post lung, asa ca daca nu aveti timp sau chef acum sa-l cititi pe tot, mai bine nici nu-l incepeti. Sunt pe flickr si facebook majoritatea pozelor facute in Australia si sunt poate la fel de graitoare. Am tinut sa spun asta ca sa nu ramaneti cu franturi de fraze si impresii gresite despre ceea ce eu sunt convinsa ca e “the place to be”.
So, cum draq de am plecat tocmai in Australia, literally la capatul celalalt al lumii? Din pacate, nu am ajuns la acel nivel de “confort financiar” incat sa iau harta in fata si cu ochii inchisi sa-mi aleg urmatoarea destinatie, iar de data asta sa-mi fii picat degetul tocmai in coltul din dreapta al hartii. Am noroc insa ca Misha are un business care-l forteaza sa se plimbe prin tot felul de locuri, iar de data asta am reusit sa mergem impreuna. Asadar, n-a fost tocmai o vacanta 100%, mai degraba un business travel in care am incercat sa facem cat mai mult tourism posibil.
Stiam ca o sa plecam de acum vreo 2 luni, dar nu stiam exact data. Asa ca mi-am facut repede pasaportul si am aplicat pt viza, ca sa scap de-o grija. Se aplica online, noi neavand ambasada aici. Misha a primit-o in cateva ore, un coleg de-al lui in 2 zile, fiindu-le suficiente datele din pasaport si completarea unui formular standard disponibil pe site. Ei bine, la mine a durat o saptamana jumate. A doua zi dupa ce am aplicat, mi-au trimis un mail in care imi cereau o carca de acte: sa demonstrez ca am bani sa ma duc, sa fac dovada ocupatiei profesionale, sa am scrisoare de recomandare de la locul unde lucrez, sa scriu eu scrisoare de motivatie etc. Si nu, n-am gresit si am aplicat pt emigrare. Din fericire toti colegii de la work care m-ar fi putut ajuta cu actele astea au fost super ok si prompti si am reusit sa le trimit in cateva ore. Iar apoi….am asteptat si asteptat; primul lucru pe care il faceam dimineata era sa intru repede pe mail de pe bb, ca sa nu pierd timpul cu deschisul calculatorului, si sa vad daca mi-au dat viza. Dupa o saptamana am gasit in sfarsit raspunsul pozitiv. Si am aflat apoi ca mi l-au dat doar pt ca i-au sunat pe oamenii din Australia cu care Misha urma sa se intalneasca, asta ca sa se convinga ca tot ce am spus in scrisorile alea de motivatie era for real.
Pe 26 aprilie am plecat, urmand sa ne intoarcem peste 11 zile, dintre care 2 se pierdeau pe drum. Drum care a fost asa: la dus: 3 ore pana in Londra, apoi 13 pana in Hong Kong si apoi inca 9 pana in Melbourne; iar la intoarcere: 9 ore din Sydney pana in Bangkok, 13 ore apoi pana in Londra si inca 3 pana in Bucuresti. Escala de 1,5 ore la Hong Kong si Bangkok, doar pt realimentare, insa 10 ore la intoarcere in Londra (despre care o sa povestesc in urmatorul post).
Sincer n-am realizat ce inseamna sa zbor 25 de ore one way. 3 aterizari si decolari intr-o zi…Buc-Londra a fost cu Wizz, apoi restul cu Qantas, compania aeriana australiana. Care are super servicii, sunt draguti si zambitori si la fiecare ora ne mai aduceau cate o gustarica, o bauturica. Iar stewardesele erau imbracate in rochite vaporoase cu cerculete colorate :) Cu toate astea, in apropiere de Hong Kong m-a apucat un plans nervos, pentru ca amortisem pe scaun si ma termina gandul ca dupa ce o sa aterizam, o sa ma urc iar in avion pt inca 9 ore!! nu mai facusem o pauza asa mare de fumat din primul an de liceu, cred, si mai vazusem si Marley & Me, care era tot ce-mi lipsea (eu stresata oricum ca mi-am lasat catelul acasa, pe mana parintilor mei si ai lui Misha). Cam asa aratam in aeroport in Hong Kong, plansa si nervoasa :) Iar asta era avionul nostru, iar astea erau “furnicutele” care au dereticat impecabil tot monstrul in mai putin de o ora.
M-am calmat repede si am dormit dup-aia tot drumul pana am aterizat in Melbourne. Cand am trecut printr-unul din cele mai penibile momente din viata mea. “The Customs” au decis sa ne aplice noua un tratament aparte, naiba stie de ce. Asa ca ne-au luat intr-un fel de separeu si ne-au interogat pe fiecare in parte, timp de aproape o ora. Ne-au controlat fiecare coltulet din bagaje, iar pe mine m-au intrebat chestii de genul: de unde si cum de ti-ai luat un asemenea laptop (c’mon, guys, are deja 2 ani…), cat castigi pe luna, te ajuta parintii…wtf?! Asta probabil pt ca salariul meu e peanuts pe langa ajutorul lor de somaj (da, da intoarceti cutitul…:) ). Cand si-au dat seama intr-un final ca nu-s vreo traficanta, mi-am permis sa-i intreb daca parem dubiosi, de ne-au tratat pe noi mai aparte. Si mi-au zis ca e random, n-are legatura cu noi neaparat. Sure. Whatever, eram in sfarsit “welcomed in Australia”.
Ne-am inchiriat repede o masina (pretty cheap – 50 AUD/day, adica aprox. 25 EUR) si ne-am dus la hotel. Am stat la Quest Flemington, intr-un apartament de 2 camere super dragut. Apoi, prima zi am pierdut-o pt ca baietii au fost in intalniri aproape toata ziua, iar eu am dormit vreo 20 ore.
A doua zi insa, a fost libera si pt ei, asa ca am profitat din plin. Am inceput la Rialto Tower – Melbourne Observation Deck, de unde am pozat tot orasul plimbandu-te printr-un fel de hol exterior al ultimului etaj. Urmatoarea destinatie a fost Healesville Sanctuary, un fel de rezervatie naturala la vreo 60km de Melbourne. Am vrut sa vedem cangurii, asa ca …:) si i-am vazut, am invatat si diferenta dintre the real kangaroo, wallabies (mai mici si maronii) si wombats (cei mai mici si mai urati). Erau foarte putine gardulete si imprejmuiau de obicei zone cu animale periculoase, asa ca am fost si la juma de metru de ei, ne plimbam printre animalutele care isi vedeau linistite de rontait si din cand in cand mai ofereau cate un amuzant show de scarpinat :) Am vazut si koala si am asitat si la un mic “training” pe care ni l-a tinut tipa al carui job era sa se ocupe doar de cei 3 koala din rezervatie. O particica din povestirea ei aici, ca sa mai savurez putin si her cute australian accent :). Foarte interesant a fost ca am vizitat si spitalul rezervatiei, unde operatiile se desfasurau in sali cu pereti transparenti, la care puteai practic sa asisti daca vroiai. Cand am ajuns noi, operau un fel de graur. Iar in jurul spitalului, erau niste stalpisori in care erau incorporate boxe din care auzeai sunete de masini si claxoane. Asta ca sa iti reaminteasca faptul ca 75% din animalutele care sunt aduse la spital sunt victime rutiere.
In urmatoarele 3 zile, am mai reusit, printre intalnirile lor, sa mai vedem Old Melbourne Gaol, inchisoarea in care erau tinuti toti criminalii deportati acolo de englezi long time ago, si nu numai. Cu povestile fiecarui detinut in celula in care au stat. Ne-am mai plimbat si pe plaja lor, St. Kilda, si am mancat la un restaurantel de pe St. Kilda Pier, just lovely.
Si cam atat in Melbourne. Ca impresie generala, un oras cosmopolit, nou, cu cel putin 50% din oameni foreigners (majoritatea asiatici si indieni). Activ, tanar, cu oameni open-minded si cool. Fetele erau imbracate unele in papuci si rochite de vara, altele in uggs si gecute, in functie de clima cu care erau si ele obisnuite in mediul lor de bastina. Cu freze care mai de care mai traznite, adica eu eram mic copil si nu s-a uitat nimeni ciudat la suvitele mele turcoaz :) Am uitat sa spun ca la ei acum e toamna, asa ca in Melbourne erau cam 14-15 grade si vant.
Dupa 5 zile aici, am plecat cu masina spre Sydney, 1000km, pe drumul de coasta. Care desi se cheama “Princess Highway”, e autostrada doar pe alocuri, in rest e DN, cum s-ar spune, prin satucuri si statiuni de la malul oceanului. Peisajele au fost absolut fantastice, ne-am oprit de cateva ori pe cate o plaja si am facut cateva poze. N-am putut insa sa pozez ce am vazut din mers: adica pasuni cu buffalos, cate un laculet din loc in loc, localitati insorite si clean, cu barulete pe marginea drumului asa cum ma astept sa vad pe Route 66 :)
In Sydney am stat la un cuplu, prieteni de-ai lui Misha. Ea 46 de ani, manager la o clinica de medicina alternativa, el 32, pilot la Virgin. Amandoi super simpatici, ne-au povestit o gramada si ne-au plimbat cate 8 ore pe zi aproape fugind, ca sa apuce sa ne arate cat mai multe.
Ca si impresie generala, Sydney mi s-a parut mai mare, dar mai linistit decat Melbourne. Cu spatii largi, cladiri mai joase (fata de zgarie-norii din M), parcuri mari (funny ca au chiar Hyde Park in centru) si multe plaje. E ceva mai chill, iar vremea e mai calda decat in M. Au fost intre 20-25 de grade, just perfect pt plimbari de dimineata pana seara. Asa cum la noi sunt maidanezi pe strada, la ei sunt iepuri vagabonzi…aici unul alb, tolanindu-se la umbra :) Iar in loc de vrabii, au aceste sa le zicem gaini-cu-cioc-negru (habar n-am cum le cheama), care stau in parcuri si prin copacii din oras si le apuca chiraitul dimineata. Am vazut gradina botanica, opera house (interesanta de la departare, dar urata inauntru – adica un fel de sala palatului) – total over-rated din punctul meu de vedere, bondi beach – cea mai faimoasa plaja a lor, cu surferi si fete blonde si inalte, darling harbour…si am mancat la un fish market, unde un pescarus i-a furat lui misha din farfurie doi calamari si i-a tras si o aripa peste ochi, ca sa se invete minte si sa nu mai fereasca farfuria data viitoare :)
Dincolo insa de toate locsoarele astea care sunt mult mai frumu si impressive in realitate decat in poze, mi-a placut Australia pentru ca e un loc in care oamenii nu au nicio treaba cu restul lumii. Oamenii se simt atat de bine si de safe acolo, ca nici nu vor sa stie ce se mai intampla prin lume. Pare putin ignorant, dar n-au nationalismul tamp al americanilor. Stiu f bine ca nu au cine stie ce istorie sau cultura, dar sunt foarte happy si mandri de tara lor frumoasa si bogata. Btw, pe majoritatea lucrurilor fabricate acolo scrie “PROUDLY made in Australia”. Au niste salarii imense, iar preturile sunt comparabile cu cele de la noi (mai putin la imobiliare, unde costa f mult sa-ti cumperi un apartament, insa chiria e rezonabila, iar fata de salariile pe care le au ei e chiar super ok). Si au, mai ales, un sistem social foarte misto, sunt ajutati foarte mult de stat si pot obtine fonduri foarte usor in caz ca au nevoie de vreun ajutor. Ne povesteau cei la care am stat ca Guvernul a facut de curand un sondaj prin care a vrut sa vada daca australienii stiu de criza financiara din lume si daca simt cumva vreun pericol (apropo, la ei nu e criza si se pare ca nici nu prea are cum sa fie, neavand mari relatii comerciale cu alte continente). Rezultatul a fost ca da, in mare parte se stie de criza, dar oamenii nu-si dau seama daca ar trebui sa le fie teama si lor sau nu. Asa ca Guvernul a hotarat sa dea fiecarui locuitor cate 1000 AUD, semn ca Australia e ok si n-au de ce sa-si bata capul cu ce criza e prin alte parti :)
Pe scurt, am vazut cum e sa stai intr-un oras in care lucrezi maxim 8 ore/zi, uneori 4 zile/spt daca iti termini treaba, iar orice ora suplimentara sa fie platita si chiar f bine. Sa te trezesti dimineata si sa te duci la bakery-ul de la colt ca sa mananci un meat pie la 9 dimineata, iar apoi sa te plimbi printre lebede si gaini-cu-cioc-negru, in drum spre birou. Sa-ti adori tara frumoasa, sa ai muntele, marea, pinguinii, cangurii, la max 150 km distanta. Sa ai incredere in cei care conduc tara si sa ii admiri pentru deschiderea lor si toate lucrurile pe care le fac pt tine.
Ne-am intors de la Sirnea
Unde am petrecut cel mai dragut week-end de anul asta.
Prietenul nostru Matei scriitorul s-a retras intr-o casuta taraneasca, alaturi de sotia lui pictorita. Stau deja acolo de cateva luni bune si nu duc deloc lipsa televizorului sau a traficului din Bucuresti. De fapt, ei nu vad niciun drum prin imprejurimi, pentru ca au casuta pe un deal, unde nu ajung masina, sania etc. Daca au nevoie de ceva cumparaturi, coboara pana in Sirnea, adica merg cam juma de ora urcand si coborand dealurile.
Neavand de ales, asa am ajuns si noi la casuta: am inotat prin nameti, condusi de Tzatza si Berganu, cei doi catei adoptati. A fost foarte nice sa vad si eu atata zapada pentru prima oara anul asta si as mai fi stat macar o saptamana pe-acolo, daca n-ar fi trebuit sa fiu maine la birou.
Dar o sa ma duc probabil cu gandul ca muncesc 5, 10 ani, o mie, ca sa-mi iau si eu o casuta in padure. Btw, casuta lor a costat acu cativa ani 100.000 lei (vechi) si un televizor color :)
LMA
Cute Mati a implinit 1 anisor sambata. Motiv pentru care a fost un rasfatat in ultima saptamana: week-end-ul trecut a fost cu noi la Albota, unde a pescuit cu taica-su si a adulmecat pastravii capturati balind de pofta. Vineri a venit cu mine la birou, unde s-a jucat cu toti colegii si a vizitat toate birourile vecinilor, sa vada si ei ce mare s-a facut, iar sambata a primit 2 perii noi, betisoare comestibile si un tortulet :)
Iar eu mi-am facut cadou de ziua lui, un tricou dorit demult. Adica acesta :D
Dutch week-end
In fiecare an, prin septembrie, mergem in teambuilding. Destinatia ar trebui sa ramana secreta pana in ziua plecarii, dar evident ca de fiecare data aflam cu cateva zile inainte. Acum, ce-i drept, a fost mai greu decat ne asteptam. Intai cica ar fi Serbia, dar stai asa, ca nu-i in UE si ne-au zis ca e suficient buletinul…Alina a fost rugata la un moment dat sa caute 30 de bilete de avion pt Copenhaga, dar cum zbor direct nu exista, a cazut si asta…am aflat apoi ca e sigur capitala si ca incepe cu litera A. Au ramas pe shortlist deci Atena si Amsterdam. Ultima informatie pretioasa a elucidat misterul: la 6 pleca avionul, iar de pe site-ul aeroportului Otopeni am vazut ca la ora aia era zbor catre Amsterdam. Happy ending :)
Am inceput apoi sa ma gandesc ca o sa merg cu toata droaia de colegi fumati si toti or sa isi beleasca ochii prin colturi. Ca n-o sa fie fun, ca oricum nu-mi plac colegii si nu vreau sa stau asa mult cu ei, ca o sa-mi fie dor de baby, ca mati o sa ramana singurel destul de mult…si-asa, deprimata ca merg la Amsterdam, am ajuns la aeroport vineri, la 4 dimineata, dupa doar 1 ora de somn. A fost primul meu zbor cu avionul, unbelievable pt toti cei carora le-am povestit. Da, acum am zburat pt prima oara, dupa ce de fiecare data cand deschideam tv-ul in ultimele 2 spt, vedeam numa “air crash investigation”. Dar mi-a placut foarte mult, am dormit aproape tot drumul :D
Am stat la Bilderberg Garden Hotel, undeva la marginea orasului. Desi initial l-am cam injurat, ca e departe de centru, ca nu arata de 5 stele, ca n-are balcon…pana la urma mi s-a parut foarte cozy si simpatic. Cu harta in brate, am gasit cel mai scurt drum spre centru, adica de vreo 15-20 de minute de mers pe jos. Recunosc, n-am mai mers asa mult pe jos de ani buni, dar cele mai frumoase stradute mi s-au parut cele dinafara centrului.
Adica stradute destul de inguste, cu cate o banda de masini + o banda de biciclete pe sens. Evident, bicicletele come first, apoi masinile, iar pietonii sunt cei mai claxonati si dezavantajati. Daca mergi pe banda de biciclete si te loveste una, tu platesti amenda vreo 250 eur. Iar biciclistii, cum te vad pe banda lor, claxoneaza si pedaleaza din ce in ce mai tare, doar-doar te-or lovi :) nu, amenda nu se duce in buzunarul lor. Am vazut cele mai frumoase casute ever: toate visinii, cu tocaria alba, din lemn. Cu usi micute, cat sa intre un om mai grasan si atat. Si pentru ca, evident, nu e loc de bagat mobila pe usita aia mica, de acoperis au un fel de macara cu care isi ridica mobila si o baga in casa pe geam :) Majoritatea caselor nu aveau perdele. Cica ar fi un obicei ramas din timpul razboiului, cand erau obligati sa nu isi puna perdele ca sa se poata vedea la ei in casa. Posibil insa sa fie doar un mit, iar ei sa vrea doar sa profite de fiecare zi cu soare. Pentru ca da, e frig si innorat mai tot timpul anului, iar noi am prins cea mai atipica perioada: 3 zile consecutive, toate cu soare. Din loc in loc, la parterul sau subsolul vilutelor, mai gaseai cate o expozitie foto, atelierul vreunui pictor, unde puteai intra doar cu rezervare, magazinase de designeri olandezi cu haine colorate si ciudate.
Mi-au placut mult si casutele de pe apa, cu pereti de sticla. Prin care vedeai cate un pictor la vreo 60 de ani, citind relaxat langa o veioza, sau un grup de tineri stand pe terasa casutei si facand cu mana vaporaselor.
Centrul nu mai e asa frumos. Stradutele se ingusteaza din ce in ce mai mult si se intalnesc in cate o piata plina de mimi si trupe de break/street-dance, care dau reprezentatii “artistice”. E atat de multa lume pe strazi, incat daca nu mergi pe partea dreapta si nu-ti adaptezi viteza, risti sa fii impins cativa metri din umar in umar. Pe fiecare straduta din centru trebuie sa fie macar 2-3 cafenele, cu cateva masute pe trotuar si scaune aliniate ca la spectacol. Lumea se descalta si sta lejer pe scaune, admirand pur si simplu trecatorii sau, in cazuri mai intersante, piata de flori, vreun canal sau vreo piata centrala, de-aia cu mimi :) Si oamenii sunt foarte frumosi: inalti, sateni, cu ochi albastri sau verzi si relaxati in such a good way. Gagicile cu fuste pana la genunchi si uggs tricotati sau cizme militaresti, cu parul ondulat, merg pe bicilete atat de lejer, eventul carand un little doggy in cosuletul din fata :)
Initial am crezut ca se fumeaza tutun doar pe strada, iar in baruri doar orice altceva, fara urma de tutun. In baruri e valabil, dar pe strada si la terase fiecare fumeaza ce vrea. E putin weird sa simti cate o aroma de marijuana din 2 in 2 pasi si sa astepti tramvaiul aprinzandu-ti o “white widow” (zic si io, parc-as fi vreo experta). Dar nu mi s-a parut ca e plin de drogati si de perversi, sunt doar grupuri mai vesele, pe la 1-2 noaptea :)
Si ca tot veni vorba, am fost pe o singura strada din cartierul rosu asa, ca sa nu zicem ca n-am fost. A fost funny, dar nimic socant, asa cum auzisem si eu povesti. Cum am intrat pe respectiva strada, l-am vazut pe unul in pampersi si bonetica de bebe, umbland legat cu un lant gros – un promoter mai extravagant, nothing so shocking. Iar gagicile din vitrine sunt chiar foarte bune. Am vazut doar vreo doua mai grase si mai urate, in rest super piese.
Din pacate si spre rusinea mea, n-am vazut niciun muzeu. Sunt cateva si clar trebuie vazute la un moment dat. Dar nu cand mergi in Amsterdam doar 3 zile si astea in teambuilding. Ne-am ocupat timpul plimbandu-ne pe stradute, stand cu orele in H&M si in book-shop-uri, pe iarba, in parcul imens de langa Van Gogh, iar seara zacand cu orele in frig, la cate o tereasa pe malul apei. In ambele seri, hotelasul dragut ne-a surprins placut: room service-ul venea de 2 ori/zi in camera, iar la ultima vizita avea grija sa lase radio-ul pornit, pe un post cu muzica clasica, sa seteze o lumina difuza, sa traga draperiile si sa ne lase doua mere verzi, cu un cutitas langa.
So, trebuie sa ma intorc in Amsterdam. Sa vad muzeele si sa ma plimb cat vreau prin toate magazinele cu sute de carti interesante, cu felicitari hand-made, cu canguri tricotati, sa stau pe toate bancile de pe stradutele retrase si sa merg prin frunzele cazute. Cred ca Amsterdam-ul e cel mai frumos toamna. Si cred ca e orasul ideal in care sa stai atunci cand e toamna. Dar toamna mai de octombrie, acum era destul de viu inca :)
Back from Red Bull Romaniacs
Din pacate eu m-am intors azi, mai sunt inca 3 zile si probabil un big party miercuri seara. Invitati in calitate de ”agentie” si ”friends”, ne-am holbat la chinurile prin care treceau motoristii incercand sa urce pante imposibile, am dormit putin si am plecat mai devreme decat ne-am fi dorit. Pentru ca maine iar la work, prima zi in noul sediu…snif snif. Poze aici si un filmulet.
Tschüss!
Pentru ca sunt o ”mamica” nebuna si nu am incredere sa il las pe Mati nimanui, am ales sa il luam cu noi in vacanta, asa ca ne-am cautat o destinatie pe masura: Durrwies – Germania. Adica o casuta in padure, doar pentru noi :D Durrwies e un complex de cabanute, in Bischofsmais, satuc din Bavaria. La vreo 170 km de Munchen, dar cu multe orasele dragute prin jur. Si destul de aproape de Austria, cat sa ne fataim si pe-acolo. Asa ca in ultimele doua saptamani am stat aici.
Ne-am inhamat la un drum de 1400km, cu bim-bim a noastra, cu portbagajul full si cu Mati pe bancheta din spate, pe care in curand n-o sa mai aiba loc (btw, a ajuns pe la vreo 50kg, m-a luat :p). Am facut vreo 17 ore la dus si 20 la intoarcere. Ne asteptam ca drumul prin Romania sa fie cel mai nasol si obositor…si chiar a fost oribil. La dus mai-hai, ca stiam ca iesim din tara si dam de autostrazi, dar la intoarcere, toata zona Arad-Deva-Sibiu-Pitesti a fost chinul dracului. Se lucreaza peste tot, sunt tiruri daramate in santuri din 50 in 50 km, ca sa nu mai zic de gropi si denivelari. Din Ungaria incolo insa, goarna pe autostrada, cu opriri din 3 in 3 ore, sa mai plimbam catelul, eventual cuplate cu vreo benzinarie si 50 centi pentru buda. La un OMV din Ungaria, asteptand cu Mati prin parcare, ne-am conversat cu o formatie de rockerasi, veniti cu van-ul de turneu (i guess), pe tema ”nice dog, where are you from?”. Nu stiu daca se saturasera sa-l mangaie si si-au vazut de treaba lor sau nu le-a placut sa afle ca venim din Romania. Anyway, pletosi coolarai, nice to meet them. Apoi eu am dormit mai tot drumul, pana aproape de Germania.
Stiam ca in Bavaria oamenii sunt traditionalisti si friendly si au floricele la geamuri. In traditionalismul lor, sunt printre altele si mega-disperati sa-si tunda iarba :D la 2-3 zile cate un tractoras tunde frumos gazonul de prin orasele si de pe drumurile dintre, iar fiecare om pe felia lui isi modeleaza copaceii si isi aranjeaza gradinile in cel mai mic detaliu. Iar floricelele de la geamuri sunt intr-adevar la majoritatea caselor/hotelurilor/pensiunilor si toate arata foarte bine si colorate :) Cat despre friendly, atat cat am interactionat cu ei (destul de putin), nu ne-au dezamagit. Prietenul ”Cartofen” (un mosulet cu ochelari care ne-a confirmat ca suntem pe drumul care duce spre casuta si care s-a oprit in mijlocul strazii cu oala fierbinte cu cartofi fierti ca sa ne ajute), de exemplu, ne-a salutat fericit in fiecare zi, in timp ce-si plimba gastele sau, evident, isi tundea iarba :))
90% din turismul lor e intern, asa ca sunt destul de incurcati daca nu stii germana. Foarte putini vorbesc engleza si oricum, destul de prost. Zambesc insa din plin si gesticuleaza mult :) Totul este doar in germana, de la ambalaje pana la indicatoare si explicatiile din muzee. Din cauza asta, eu am avut o problema cu mancarea pentru ca nu intelegeam nimic din meniu. Pentru baby a fost ok, el e innebunit dupa ”bratwurst” si ”alkolfrei weissbier”, eu insa…ii explicam chelnerului cam ce-as manca si speram sa ma inteleaga si sa si aiba ce-i cer :) deci da, cam snitel si apfelstrudel toata perioada :D Apfelstrudel care, de altfel, e extrem de bun, cu reteta lor cu crema de vanilie.
Ne-a placut ca sunt foarte corecti si cinstiti si se asteapta ca si tu sa fii la fel. Casuta noastra era complet utilata, adica aveam absolut tot ce ai putea avea nevoie: de la farfurii, tacamuri, masina de spalat vase, pana la servetele umede, saculeti prafumati pentru sifonier, un sertar mare plin cu board-game-uri si tot asa. Si nu a venit nimeni niciodata sa vada daca ai lasat tot atatea furculite cate erau la inceput si sa numere paturile. Si apropo de traditionalism, n-aveam floricele la geamuri, dar aveam mici decoratiuni traditionale din traforaj sau tabla, absolut adorabile. Mobilier vechi, tot traditional, perdelute verzi cu floricele si fete de masa cu carouri, iar in fiecare coltisor cate un ingeras sau o floricica, ceva care sa te faca sa-ti fie drag ca esti acolo. La vreo 50m de cabanuta, aveam piscina si un camp maaare si verde, pe care Mati a alergat in fiecare zi dupa fluturi :D
La 2km era cel mai apropiat si cel mai mic satuc, Bischofsmais, care arata cam asa. La vreo 20, aveam si cel mai apropiat oras, Deggendorf. Unde, thank god, aveau Burger King :D Am zis ca nu mai mananc fast-food, dar aici intelegeam si eu meniul, asa ca recunosc, am trecut de 3-4 ori pe-acolo.
Aproape in fiecare zi ne-am plimbat prin cate un oras: Munchen, Regensburg, Passau. Am mai fost o zi in Cehia si una in Salzburg. In Munchen am fost 2 zile si a fost destul de dezamagitor pentru ca era full de muieri disperate dupa shopping. Erau reduceri peste tot si toate strazile din centru, toate magazinele, erau pline de oameni care probau in disperare orice si isi cumparau toate nimicurile. Preturile foarte mici la magazinele la care si la noi sunt mici si destul de mari in rest. Cea mai buna achizitie a fost o pereche de ochelari Diesel, iar cea mai proasta, probabil, o fusta Gas pe care nu am cu ce sa o port :D Deci Munchen a insemnat shopping, adica foarte obositor si enervant. Imi mentin parerea ca e o idiotenie sa mergi in nush ce tara special pentru shopping, asa cum au venit cativa prieteni care ne-au si vizitat vreo 2 zile. Si daca totusi vrei sa faci asta, Germania nu cred ca e cea mai buna alegere daca vrei si altceva inafara de Zara, Esprit si C&A (btw, e cate un Esprit la fiecare colt de strada, pe toata lumea vezi cate un ”edc”). Ah, si foarte multe ”baticoase”. Am auzit ca dupa cel de-al doilea RM, ar fi fost adusi aici foarte multi arabi, ca sa invete si nemtii sa convietuiasca cu ei si sa le mai iasa din cap ideea de rasa ariana. Ma rog, nu mi s-a parut ca aveau aere de superioritate si nu cred ca asta se datora zecilor de incotosmanate de pe strazi.
Regensburg si Deggendorf sunt orasele mai mici, dar mai frumoase. Cu stradute mici si intortocheate, cu cate o catedrala/biserica in centru si cu multe terase si cafenele, care mai de care mai decorata si mai impopotonata. Mi-a placut ca toata lumea se oprea la cate o terasa, macar 15-20 min, cat sa manance o praji buna si sa bea un suc. Erau si oameni singuri sau oameni in varsta si parea ca mancatul asta de prajituri si frappe-uri la terasa face parte din rutina lor zilnica.
Passau ne-a suprins foarte placut. Au un Dom in centrul orasului, in care e cica cea mai veche orga din lume. Si o cetate in varful dealului, ceva cam prea-reconditionata, as zice, dar cu view-uri foarte misto. In Passau ne-am plimbat si cu vaporul pe Dunare si cele doua rauri cu care se intersecteaza la iesirea din oras: Ilz si Inn. Si multe stradute pe care m-as mai fi plimbat multe ore.
In penultima zi am mers in Austria, la Salzburg. Unde nu e strada, coltisor, unde sa nu scrie ceva de Mozart. Aici, total opus oraselor din Germania, era un fel de ”babiloniada”: erau austrieci vanzatorii si probabil maxim 20% din oamenii de pe strazi. In rest, turisti din toata lumea, disperati sa vada catedrala si fortareata Hohensalzburg, unde am si mancat la o terasuca ”medievala” si cu o chelnerita plina de pierce-uri si cu o fatza de ariana sictirita. Mi-a placut mult orasul, are personalitate :) Toate firmele, de exemplu, erau din fier forjat, funny cum arata la cea de la Mac :D Mi-ar placea sa ma intorc acolo, dar intr-o perioada cu ceva mai putini turisti.
Dar da, de casuta din padure o sa-mi fie cel mai dor. Sper sa ne re-vedem la iarna si sa stam iar in fata semineului, sa il salutam pe ”Cartofen” si sa alergam cu Mati pe camp, cu zapada, de data asta :)
Vama 2/08
A fost si a doua vama vara asta, si cred ca si ultima. Mati a inotat de data asta, s-a dus frumos dupa taica-su, probabil ca s-o impresioneze pe catelusa neagra care era inotatoare experimentata :) Am dormit mult, ne-am bronzat putin, dar cam prea cald pentru Mati, asa ca de-acum ne vom indrepta spre munte in week-end. Poze aici.
Imi place ca parca e ceva mai civilizat in Vama decat acu 3 ani, cand am fost io prima data. Si ca parca nu mai sunt asa multi speciali care vin cu 1 mil la mare ca sa stea 1 luna. Au aparut in schimb multi ”dc shoes”, ceea ce nu-i neaparat rau. Si mi-a placut ca nu m-am intalnit cu nimeni cunoscut, parca n-a mai parut ”la motoare” al statiunilor de la noi.
Am stat tot la Jakuzzi, care e o alegere chiar foarte buna. Am mancat tot La Mitocanu si La Rogojini, am ascultat tot Coco Rosie si Pink Martini pe drum, pe plaja tot Doors si jazzalau de la El Comandante. In plus, un fan-club Metallica langa hotelul nostru, care ne-a fortat sa ascultam iar baladele pe care dansam in liceu cu lumina stinsa si sa facem concurs de ghicit piesele de la primele acorduri :) Si o carticica despre un inger, prima pe care am inceput sa o citesc (spre rusinea mea) de la ”the discipline experiment” incoace. Si cel mai scump catel din lume (dar pe-asta o stiam deja :D).
Vacanta.
Din fericire, anul asta inchidem agentia 2 spt, ca sa nu mai dam de overload-ul din vara trecuta. Partea proasta e ca cele doua saptamani sunt ultima din iulie si prima din august, asa ca mai am de asteptat ceva. Si nu stiu daca din cauza ca ma gandesc tot timpul la vacanta, sau poate din cauza caldurii, sau a oboselii, sau poate pur si simplu m-am plictisit eu , cert e ca e din ce in ce mai greu suportabila viata la birou (nu, moan, asta nu presupune nicio repercursiune asupra voastra :) ).
Si nici week-end-urile infaara Bucurestiului nu rezolva problema, pentru ca revenirea de luni dimineata e cu atat mai dificila. Asa ca incerc sa imbin utilul cu placutul si sa am tot timpul deschise viamichelin si lonelyplanet, in caz ca ne mai vine vreo idee. Pentru ca in cele doua spt (daca o sa imi fac curaj sa il las pe Mati la ai mei), vom pleca intr-o excursie pe stilul ”unde om vedea cu ochii”. Adica ne urcam in masina, stim tarile si orasele in care vrem sa ajungem si incercam sa ne tinem de plan. Eu, evident, il vreau cat mai detaliat, cu toate cafenelele si satucurile dragute pe care imi doresc sa le vad. El vrea sa revada cu mine locurile pe care le-a vizitat singur, ceea ce e somewhat flattering, dar daca n-ar fi atat de mult vorba despre Spania si Maroc, as fi cu atat mai fericita :)
Mai exista si varianta fara masina, Peru sau Cuba pentru toata perioada. Ne mai gandim si revin cu planul final. Care sper sa ma mai lase sa mai scriu si mailuri job-related din cand in cand :)
