Ma entuziasmasem acum vreo 3 luni ca vin Koop la noi. Si bine-nteles, m-am dus la concert. Cam scurt, dar frumos, mai ales finalul, cu cele mai cunoscute si frumusele piese, zic eu: Come to me si, mai ales, Island Blues.

Nu sunt innebunita dupa concerte si ma urnesc la vreunul doar atunci cand vin trupe ale caror piese le ascult obsesiv. Nu-mi place sa ma inghesui cu lumea in primele randuri si prefer sa stau pe scaun si sa dansez doar atunci cand chiar ma inspira o piesa, nu cand sunt fortata pentru ca se zbenguie toti in jurul meu. Deci pentru mine, Sala Palatului e o locatie f ok pentru concert si mai ales pt concertul asta. Ma asteptam insa sa ma intalnesc cu tot felul de speciali care vin la Koop, ca na, n-a auzit lumea de ei si sunt cool sa zic ca mie-mi plac. Whatever, trebuie sa fie si un eveniment mai putin placut. Mi-am amintit ce senzatie idioata e cand saluti pe cineva si ala se uita la tine cu niste ochi de vita, fiind prea socat ca sa dea din cap in semn de “salut si tie”. “Ala” a fost Ioana Gheorghita care de felul ei e prea pretioasa ca sa salute inapoi. Sau poate e doar filosofie de companie, who knows.