Archive for hateful stuff
Rahova. Like nowhere else.
Biroul din Rahova e mai departe de casa, e inca in constructie si e industrial. Dar ma obisnuisem cu el si cumva nu mi se mai parea atat de rau. Avem o terasa care acum are si podina si luminite si e un loc de fumat mai dragut decat casa scarilor de la sediul vechi. Cel putin pana incepe sa ninga. Avem niste lampi uriase care dau o lumina calda si e placut cu ele seara. Avem si o sala de intalniri-acvariu care miroase a lemn.
Dar, avem si piata de flori fix vis a vis. Si totusi n-am o priveliste prea “infloritoare” pentru ca taraba care se vede din dreptul biroului meu face numai coroane de flori. De la cele mai mici, cumparate de oameni care coboara din dacii 1300, pana la coroane imense, cumparate de burtosi cu lanturi aurii, care coboara din Q7 si abia monteaza coroana pe plafonul masinii. Dimineata insa au multi braduti intinsi pe strada, ca sa aiba din ce sa faca frumoasele coroane. Si pana se apuca de lucru, ar putea parea dragut gandul ca au scos deja brazi la vanzare si uite ce frumos, vine Craciunul.
Anyway, ce e mai rau e ca toti tiganii care vand flori in piata asta de vis a vis, isi trag fire de curent de la cladirea noastra. Adica fura, da. Iar sursa noastra de curent nu mai rezista de pe la 5, cand se aprind toate luminile si la noi, dar si la ei. Asa ca, inevitabil, pica. Iar noi plecam acasa, cu o bucurie de “nu se mai face ultima ora”. Not really, pentru ca tot drumul spre casa stau la telefon cu clientii mei, sa le explic de ce putem sa trimitem propunerea aia maine, desi deadline-ul era azi.
Lucky, the rescued dog
Cand am fost la moeciu ultima data, am stat la o pensiune ceva mai retrasa, singura care avea camere libere si ne-a primit cu mati. Oamenii foarte ospitalieri, camera cozy si curata, view-ul dragut. Oamenii astia insa aveau in curte doi caini mari, unul aducea cumva a ciobanesc. Ambii erau tinuti in cate un lant de 1m, legati de gard. Cand am intrebat daca nu le dau si lor drumul, ni s-a spus ”eh, ba da, le mai dam…iarna”. Ala care aducea a ciobanesc avea si un cotet darapanat, celalalt nici macar atat. Rolul lor, ni s-a explicat, e sa apere curtea, nu sa fie cocolositi precum cainii de apartament. Dar cum puteau ataca, sa zicem, in caz de nevoie, cand abia se puteau ridica de la pamant cu lantul de 1m?!
In situatia asta sunt majoritatea cainilor de la tara. Pana si ”scarboasei” de maica-mea i s-a facut mila si l-a convins pe tata sa ia unul dintre puii unei femele ciobanesc german, tinuta tot legata, intr-o curte de prin Racari. Apa i se dadea odata/zi, pentru ca altfel o varsa, iar mancare la fel. Puiutul a ajuns acum la ai mei la curte, are apa si mancare la discretie, noaptea doarme in casa, iar ziua se fatzaie pe gazonul lui tata :) L-am luat eu in primire ieri si i-am facut prima vizita la doctor, in urma careia am descoperit ca e plin de paraziti de tot felul. Face tratament insa si deja e mult mai bine. So, please meet Lucky :)
Mati, rasfatatul cocolosit, a preferat sa nu-l bage in seama pe micutul amarat si sa play it cool, facand pe morocanosul toata ziua. Azi ne-am impacat insa si ne-a lasat sa ii facem cateva poze in pasa lui vulnerabila :)
Acu, Lucky are un frate, tinut in acelasi conditii ca si maica-sa si la fel de ne-vaccinat si ne-parazitat ca frati’su. Il vrea cineva ?
New office…
De-acum n-o sa ma mai duc in Floreasca dimineata, vis a vis de fostul lemon…o sa ma duc in rahova, la piata de flori, la tigani, la aglomeratie. Si n-o sa mai mergem la memento in a treia joie din luna (nu ca mi-ar fi placut), o sa mergem probabil la becker. Si n-o sa mai fumam pe hol, unde muream de cald, ci pe un balcon neprietenos, sub cerul liber.
Azi a fost prima zi in noul sediu. Care acum arata cam asa :( Si ce-i mai nasol, cand o sa fie gata de tot n-o sa fie mare diferenta. Industrial shit si total opus biroului cozy de care am eu nevoie.
What a mood…
Perioada de dupa vacanta nu e fun deloc. Mai ales cand se acumuleaza o groaza de chestii la work si nu stii ce sa faci mai intai. Cert e ca am inceput sa ma trezesc la 8 inloc de 9, ca sa fiu la 9 juma cel tarziu la birou si sa plec de-acolo pe la 9-10 seara. Ceea ce a dus inevitabil la zile cu ”snooze” de juma de ora pt ca efectiv nu puteam deschide ochii. Iar apoi, la zile in care nu am mai putut sa ma tin pe picioare, asa ca am stat vreo 3 zile acasa, cu febra si somn 20 ore/zi. Asta inseamna ca viata pentru care muncesc defapt tinde catre zero, in timp ce viata in care muncesc efectiv incepe sa-mi ocupe tot timpul. Si mai inseamna ca am prea mult bun simt, adica sunt foarte fraiera, in termeni work-related.
Cum am putut sa merg din nou si mi-a trecut febra, am plecat pan’ la munte, sa ma respiram si noi aer curat si sa ne mai relaxam putin. Ce-i drept, foarte putin, pentru ca drumul a fost din nou obositor ca draq. Nu mai comentez ca iar se lucreaza peste tot si iar faci 5 ore pe un drum care se face in 2 de obicei. Asta e, we have to live with this. Ne-am jucat cu Matica, s-a balacit prin rau si s-a bosumflat cand am plecat :)
Iar pe cele 5 ore petrecute la intoarcere, am avut timp berechet sa ne enervam gandindu-ne ca maine iar e zi de work si maine chiar ma duc. Si asa am ajuns la discutia capitalism vs. liberalism si la concluzia ca o agentie de publicitate in ro (sa zicem independenta si sa zicem ca nu generalizez, ca nu prea stiu ce-i in curtea vecinului) e cumva exemplul clar de capitalism prost inteles si implementat. Adica sa nu avem niciun interes sa facem vreo clasa de mijloc, ca sa fie unii full Armani, iar altii fara dinti in gura dupa 10 ani de munca in aceeasi “intreprindere”. Mai pe inteles, sa nu avem nevoie de directori, manageri si executives reali, sa le zicem tuturor “manageri” ca sa se simta si ei bine. Ei centreaza, ei dau cu capul dar isi iau conversi si se considera cool ca lucreaza in advertising, kk-m-as in ea de industrie de parveniti.
De kkt?
Vad ca e foarte la moda in ultimul timp sa spui ca Romania e de kkt, plina de oameni nesimtiti si fara nicio sansa de imbunatatire in viitorul apropiat. N-am de gand sa reiau lungul sir al argumentelor pro.
Cand m-am intors din Germania si mie mi-a venit sa plang cand am intrat in tara. Nu pentru ca se terminase vacanta si eram super obosita iar Mati imi sufla in nas, ci pentru ca a devenit deodata totul gri si prafuit, asa cum se inverzise iarba in Austria. Si asa cum suntem toti complexati si disperati ca la noi e de kkt. De ce draq nu pleci atunci? De ce n-ai curajul sa-ti faci bocceluta si sa te cari pe-afara? Pentru ca te tine ceva aici. Ce?
Ii spuneam azi unui neamt batran, in vizita de work la noi, ca am fost in Bavaria si mi-a placut foarte tare si ca merita sa-ti faci vacanta acolo fata de Romania. Iar el, cu un zambet ironic, mi-a raspuns ”C’mon, Delia, Romania is so far away, really :)”. Oribil.
The Discipline Experiment – Day 2
Cea de-a doua zi n-a fost la fel de productiva. Pentru ca afost o zi de work si, mai rau, prima zi de work din saptamana. Si cum toata lumea a fost putin ametita, evident ca ne-am si ciondanit pe niste aberatii. Dar iata cum ne-am si relaxat dupa .
Apo am mers cu baby la City Grill, aici in Primaverii, tocmai pentru ca nu mai vreau fast-food, avand in vedere ca stomacul meu e din ce in ce mai terminat. Si na ca a fost chiar mai rau de cat la cel mai jalnic fast-food pt ca mai nou dau mancare congelata de la Carrefour, OMV like. Deci City Grill e un BIG NO NO de-acum incolo.
Mati si-a primit atentia cuvenita. Plimbarica de seara, perierea de o ora si pupicul de multumire :D
Nimic nou cu proiectul, nicio carte inceputa, o idee “altfel” prea vaga, 7:45 ore de somn si 24 de tigari fumate. O zi experimental nereusita.
I trust you, I trust you not.
Din pacate, s-a nimerit ca in ultimul timp sa tot aud sau sa dau cu nasul de doctori. De la veterinarii pe la care l-am plimbat pe Mati (6), pana la urgenta de la Colentina, povesti despre doctori din alte orase si alte tari, clinici particulare mai mult sau mai putin fitzoase.
Pe principiul “daca cer o caruta de bani, poate ii si merita”, l-am dus pe Mati intai la o clinica super-fitza din Pipera, care ne lua vreo 3 milioane pe consultatie, ca sa il cantareasca si sa-i faca un vaccin. Cand au inceput si problemele, normale de altfel la o rasa gigantica precum a lui, au dat din colt in colt si ma priveau cu niste ochi goi, milosi si meniti sa transmita panica, ceea ce nu-i deloc greu in cazul meu. Dupa ce am plecat plangand de la ei, ca n-au stiut sa-mi spuna decat sa pun mocheta in toata casa ca sa nu se mai tranteasca Mati al meu pe tare, am incercat toate celelalte variante: clinica recomandata pe forumuri de specialitate, doctori recomandati de cunostinte bazate, facultatea de medicina veterinara. Toti mi-au spus ca e normal sa aiba problemele astea in perioada de crestere, pentru ca asta e, creste f repede si e normal sa-l mai doara una-alta. Si eu ma linisteam o zi-doua, dupa care vedeam ca nu se imbunatateste nimic sau e chiar mai rau.
Pana cand Nico ne-a dus la un doctor de la un cabinet de stat, unde consultatia costa 4,7 lei. Adica 47.000 de lei vechi, in care intra si injectiile cu vitamine si ce-i mai face. Si care a stiut sa-mi spuna exact ce are cainele meu si exact cum se rezolva, foarte sigur pe el, deloc panicat, ba din contra, amuzat de giumbuslucurile pe care le face Mati cand il vede, pentru ca deja se iubesc foarte mult si nu-i mai tremura tartita cand il urcam in masina, de frica sa nu il mai ducem la tanti rea. Si surpriza, functioneaza toate tratamentele pe care ni le da, iar catelul meu e din ce in ce mai frumos si mai sanatos.
Din pacate, fix asa e situatia si in cazul nostru. Se uita tamp la tine, eventual usor panicati, fara sa se gandeasca dracului ca iti transmit o panica de 10 ori mai mare si poate si de-asta iti imaginezi ca esti pe moarte si nu mai ai vreo scapare. Iar raspunsul cu “nu e foarte clar, mai facem niste analize” a ajuns deja un super cliseu si m-am saturat sa-l tot aud.
Si pentru ca nu m-am invatat minte, m-am dus azi la Medicover. Nimic foarte grav, o toxi-infectie alimentara care cerea un antibiotic. Dar am intarziat 10 minute, motiv pentru care doamna doctor m-a refuzat politicos transmitandu-mi prin receptionista ca nu ma mai poate primi pentru ca deja i-a sosit urmatorul pacient. Asta fara sa ma fi vazut, ca sa nu mai zic ca nu era foarte greu sa te prinzi ca nu imi vine chiar sa sar intr-un picior si ca am facut un oarecare efort sa ma misc pana acolo in traficul de la 4 dupa-amiaza. Am mers la Diagnosis pana la urma, care m-au primit imediat si mi-au explicat foarte frumos si foarte cu zambetul pe buze ce am si ce tre sa iau ca sa-mi treaca. Iar eu m-am simtit mai bine cum am plecat de la ei, pentru ca da, chiar n-o sa mor din asta si am in traista reteta cu cele nspe mii de pastile.
