Be aware: urmeaza un post lung, asa ca daca nu aveti timp sau chef acum sa-l cititi pe tot, mai bine nici nu-l incepeti. Sunt pe flickr si facebook majoritatea pozelor facute in Australia si sunt poate la fel de graitoare. Am tinut sa spun asta ca sa nu ramaneti cu franturi de fraze si impresii gresite despre ceea ce eu sunt convinsa ca e “the place to be”.

So, cum draq de am plecat tocmai in Australia, literally la capatul celalalt al lumii? Din pacate, nu am ajuns la acel nivel de “confort financiar” incat sa iau harta in fata si cu ochii inchisi sa-mi aleg urmatoarea destinatie, iar de data asta sa-mi fii picat degetul tocmai in coltul din dreapta al hartii. Am noroc insa ca Misha are un business care-l forteaza sa se plimbe prin tot felul de locuri, iar de data asta am reusit sa mergem impreuna. Asadar, n-a fost tocmai o vacanta 100%, mai degraba un business travel in care am incercat sa facem cat mai mult tourism posibil.

Stiam ca o sa plecam de acum vreo 2 luni, dar nu stiam exact data. Asa ca mi-am facut repede pasaportul si am aplicat pt viza, ca sa scap de-o grija. Se aplica online, noi neavand ambasada aici. Misha a primit-o in cateva ore, un coleg de-al lui in 2 zile, fiindu-le suficiente datele din pasaport si completarea unui formular standard disponibil pe site. Ei bine, la mine a durat o saptamana jumate. A doua zi dupa ce am aplicat, mi-au trimis un mail in care imi cereau o carca de acte: sa demonstrez ca am bani sa ma duc, sa fac dovada ocupatiei profesionale, sa am scrisoare de recomandare de la locul unde lucrez, sa scriu eu scrisoare de motivatie etc. Si nu, n-am gresit si am aplicat pt emigrare. Din fericire toti colegii de la work care m-ar fi putut ajuta cu actele astea au fost super ok si prompti si am reusit sa le trimit in cateva ore. Iar apoi….am asteptat si asteptat; primul lucru pe care il faceam dimineata era sa intru repede pe mail de pe bb, ca sa nu pierd timpul cu deschisul calculatorului, si sa vad daca mi-au dat viza. Dupa o saptamana am gasit in sfarsit raspunsul pozitiv. Si am aflat apoi ca mi l-au dat doar pt ca i-au sunat pe oamenii din Australia cu care Misha urma sa se intalneasca, asta ca sa se convinga ca tot ce am spus in scrisorile alea de motivatie era for real.

Pe 26 aprilie am plecat, urmand sa ne intoarcem peste 11 zile, dintre care 2 se pierdeau pe drum. Drum care a fost asa: la dus: 3 ore pana in Londra, apoi 13 pana in Hong Kong si apoi inca 9 pana in Melbourne; iar la intoarcere: 9 ore din Sydney pana in Bangkok, 13 ore apoi pana in Londra si inca 3 pana in Bucuresti. Escala de 1,5 ore la Hong Kong si Bangkok, doar pt realimentare, insa 10 ore la intoarcere in Londra (despre care o sa povestesc in urmatorul post).

Sincer n-am realizat ce inseamna sa zbor 25 de ore one way. 3 aterizari si decolari intr-o zi…Buc-Londra a fost cu Wizz, apoi restul cu Qantas, compania aeriana australiana. Care are super servicii, sunt draguti si zambitori si la fiecare ora ne mai aduceau cate o gustarica, o bauturica. Iar stewardesele erau imbracate in rochite vaporoase cu cerculete colorate :) Cu toate astea, in apropiere de Hong Kong m-a apucat un plans nervos, pentru ca amortisem pe scaun si ma termina gandul ca dupa ce o sa aterizam, o sa ma urc iar in avion pt inca 9 ore!! nu mai facusem o pauza asa mare de fumat din primul an de liceu, cred, si mai vazusem si Marley & Me, care era tot ce-mi lipsea (eu stresata oricum ca mi-am lasat catelul acasa, pe mana parintilor mei si ai lui Misha). Cam asa aratam in aeroport in Hong Kong, plansa si nervoasa :) Iar asta era avionul nostru, iar astea erau “furnicutele” care au dereticat impecabil tot monstrul in mai putin de o ora.

M-am calmat repede si am dormit dup-aia tot drumul pana am aterizat in Melbourne. Cand am trecut printr-unul din cele mai penibile momente din viata mea. “The Customs” au decis sa ne aplice noua un tratament aparte, naiba stie de ce. Asa ca ne-au luat intr-un fel de separeu si ne-au interogat pe fiecare in parte, timp de aproape o ora. Ne-au controlat fiecare coltulet din bagaje, iar pe mine m-au intrebat chestii de genul: de unde si cum de ti-ai luat un asemenea laptop (c’mon, guys, are deja 2 ani…), cat castigi pe luna, te ajuta parintii…wtf?! Asta probabil pt ca salariul meu e peanuts pe langa ajutorul lor de somaj (da, da intoarceti cutitul…:) ). Cand si-au dat seama intr-un final ca nu-s vreo traficanta, mi-am permis sa-i intreb daca parem dubiosi, de ne-au tratat pe noi mai aparte. Si mi-au zis ca e random, n-are legatura cu noi neaparat. Sure. Whatever, eram in sfarsit “welcomed in Australia”.

Ne-am inchiriat repede o masina (pretty cheap – 50 AUD/day, adica aprox. 25 EUR) si ne-am dus la hotel. Am stat la Quest Flemington, intr-un apartament de 2 camere super dragut. Apoi, prima zi am pierdut-o pt ca baietii au fost in intalniri aproape toata ziua, iar eu am dormit vreo 20 ore.

A doua zi insa, a fost libera si pt ei, asa ca am profitat din plin. Am inceput la Rialto Tower – Melbourne Observation Deck, de unde am pozat tot orasul plimbandu-te printr-un fel de hol exterior al ultimului etaj. Urmatoarea destinatie a fost Healesville Sanctuary, un fel de rezervatie naturala la vreo 60km de Melbourne. Am vrut sa vedem cangurii, asa ca …:) si i-am vazut, am invatat si diferenta dintre the real kangaroo, wallabies (mai mici si maronii) si wombats (cei mai mici si mai urati). Erau foarte putine gardulete si imprejmuiau de obicei zone cu animale periculoase, asa ca am fost si la juma de metru de ei, ne plimbam printre animalutele care isi vedeau linistite de rontait si din cand in cand mai ofereau cate un amuzant show de scarpinat :) Am vazut si koala si am asitat si la un mic “training” pe care ni l-a tinut tipa al carui job era sa se ocupe doar de cei 3 koala din rezervatie. O particica din povestirea ei aici, ca sa mai savurez putin si her cute australian accent :). Foarte interesant a fost ca am vizitat si spitalul rezervatiei, unde operatiile se desfasurau in sali cu pereti transparenti, la care puteai practic sa asisti daca vroiai. Cand am ajuns noi, operau un fel de graur. Iar in jurul spitalului, erau niste stalpisori in care erau incorporate boxe din care auzeai sunete de masini si claxoane. Asta ca sa iti reaminteasca faptul ca 75% din animalutele care sunt aduse la spital sunt victime rutiere.

In urmatoarele 3 zile, am mai reusit, printre intalnirile lor, sa mai vedem Old Melbourne Gaol, inchisoarea in care erau tinuti toti criminalii deportati acolo de englezi long time ago, si nu numai. Cu povestile fiecarui detinut in celula in care au stat. Ne-am mai plimbat si pe plaja lor, St. Kilda, si am mancat la un restaurantel de pe St. Kilda Pier, just lovely.

Si cam atat in Melbourne. Ca impresie generala, un oras cosmopolit, nou, cu cel putin 50% din oameni foreigners (majoritatea asiatici si indieni). Activ, tanar, cu oameni open-minded si cool. Fetele erau imbracate unele in papuci si rochite de vara, altele in uggs si gecute, in functie de clima cu care erau si ele obisnuite in mediul lor de bastina. Cu freze care mai de care mai traznite, adica eu eram mic copil si nu s-a uitat nimeni ciudat la suvitele mele turcoaz :) Am uitat sa spun ca la ei acum e toamna, asa ca in Melbourne erau cam 14-15 grade si vant.

Dupa 5 zile aici, am plecat cu masina spre Sydney, 1000km, pe drumul de coasta. Care desi se cheama “Princess Highway”, e autostrada doar pe alocuri, in rest e DN, cum s-ar spune, prin satucuri si statiuni de la malul oceanului. Peisajele au fost absolut fantastice, ne-am oprit de cateva ori pe cate o plaja si am facut cateva poze. N-am putut insa sa pozez ce am vazut din mers: adica pasuni cu buffalos, cate un laculet din loc in loc, localitati insorite si clean, cu barulete pe marginea drumului asa cum ma astept sa vad pe Route 66 :)

In Sydney am stat la un cuplu, prieteni de-ai lui Misha. Ea 46 de ani, manager la o clinica de medicina alternativa, el 32, pilot la Virgin. Amandoi super simpatici, ne-au povestit o gramada si ne-au plimbat cate 8 ore pe zi aproape fugind, ca sa apuce sa ne arate cat mai multe.

Ca si impresie generala, Sydney mi s-a parut mai mare, dar mai linistit decat Melbourne. Cu spatii largi, cladiri mai joase (fata de zgarie-norii din M), parcuri mari (funny ca au chiar Hyde Park in centru) si multe plaje. E ceva mai chill, iar vremea e mai calda decat in M. Au fost intre 20-25 de grade, just perfect pt plimbari de dimineata pana seara. Asa cum la noi sunt maidanezi pe strada, la ei sunt iepuri vagabonzi…aici unul alb, tolanindu-se la umbra :) Iar in loc de vrabii, au aceste sa le zicem gaini-cu-cioc-negru (habar n-am cum le cheama), care stau in parcuri si prin copacii din oras si le apuca chiraitul dimineata. Am vazut gradina botanica, opera house (interesanta de la departare, dar urata inauntru – adica un fel de sala palatului) – total over-rated din punctul meu de vedere, bondi beach – cea mai faimoasa plaja a lor, cu surferi si fete blonde si inalte, darling harbour…si am mancat la un fish market, unde un pescarus i-a furat lui misha din farfurie doi calamari si i-a tras si o aripa peste ochi, ca sa se invete minte si sa nu mai fereasca farfuria data viitoare :)

Dincolo insa de toate locsoarele astea care sunt mult mai frumu si impressive in realitate decat in poze, mi-a placut Australia pentru ca e un loc in care oamenii nu au nicio treaba cu restul lumii. Oamenii se simt atat de bine si de safe acolo, ca nici nu vor sa stie ce se mai intampla prin lume. Pare putin ignorant, dar n-au nationalismul tamp al americanilor. Stiu f bine ca nu au cine stie ce istorie sau cultura, dar sunt foarte happy si mandri de tara lor frumoasa si bogata. Btw, pe majoritatea lucrurilor fabricate acolo scrie “PROUDLY made in Australia”. Au niste salarii imense, iar preturile sunt comparabile cu cele de la noi (mai putin la imobiliare, unde costa f mult sa-ti cumperi un apartament, insa chiria e rezonabila, iar fata de salariile pe care le au ei e chiar super ok). Si au, mai ales, un sistem social foarte misto, sunt ajutati foarte mult de stat si pot obtine fonduri foarte usor in caz ca au nevoie de vreun ajutor. Ne povesteau cei la care am stat ca Guvernul a facut de curand un sondaj prin care a vrut sa vada daca australienii stiu de criza financiara din lume si daca simt cumva vreun pericol (apropo, la ei nu e criza si se pare ca nici nu prea are cum sa fie, neavand mari relatii comerciale cu alte continente). Rezultatul a fost ca da, in mare parte se stie de criza, dar oamenii nu-si dau seama daca ar trebui sa le fie teama si lor sau nu. Asa ca Guvernul a hotarat sa dea fiecarui locuitor cate 1000 AUD, semn ca Australia e ok si n-au de ce sa-si bata capul cu ce criza e prin alte parti :)

Pe scurt, am vazut cum e sa stai intr-un oras in care lucrezi maxim 8 ore/zi, uneori 4 zile/spt daca iti termini treaba, iar orice ora suplimentara sa fie platita si chiar f bine. Sa te trezesti dimineata si sa te duci la bakery-ul de la colt ca sa mananci un meat pie la 9 dimineata, iar apoi sa te plimbi printre lebede si gaini-cu-cioc-negru, in drum spre birou. Sa-ti adori tara frumoasa, sa ai muntele, marea, pinguinii, cangurii, la max 150 km distanta. Sa ai incredere in cei care conduc tara si sa ii admiri pentru deschiderea lor si toate lucrurile pe care le fac pt tine.